Scuze catre Constiinta


Sunt un om linistit. Ma simt dominata, in aceste zile, de-o liniste interioara pe care n-am avut-o, poate, niciodata. Sa-i spun pace, sa-i zic oricum i-as zice... Stiu ca facem de multe ori confuzie intre fericire si acea stare in care nu se-ntampla nimic rau, deci e bine. Dar eu ma simt fericita si-n faza in care raul e departe sau, in orice caz, deloc prezent. Traiesc niste clipe minunate de exaltare si fac echilibristica pe-o linie fina a inceputului de fericire premergator nefericirii, nenorocirii. Poti fi un om echilibrat, dar rau tot ti se poate intampla. Nu stiu daca am trait clipe care sa-mi defineasca in vreun fel modul de viata, dar mi-au influentat traiectoria atatea si-atatea intamplari. Nu caut raul, nu-l chem. Doar ca e firesc ca viata sa aiba suisuri si coborasuri. Si te inveti cu ele si le astepti, chiar fara sa le doresti. Stii ca, undeva, candva, vor veni. Este chiar rutina unei vieti daca stau sa ma gandesc putin. Tot felul de experiente mi-au demonstrat ca acesta este adevarul, nu cel din cartile romantioase. Eu zic doar din proprie experienta. Nu stiu daca-i minunat ca sunt lipsita de-un sentiment inaltator. Nu ma gandesc la acest aspect pentru ca nu ma mai intereseaza sa-l dezvolt si-apoi sa-mi vina-n minte ce transformare totala s-a produs in felul meu de-a exista in acea perioada. Mi-este rusine. Nu pentru ca m-am avantat pe terenuri cu nisipuri miscatoare. Mi-este o jena imensa pentru ca am dezertat din acel modus vivendi, pentru ca m-am transformat intr-o neindemanatica...

Pentru ca am devenit recalcitranta cu toate ideile in care crezusem. Nu-i mare lucru, probabil, pentru cineva din afara, dar pentru mine este ca si cand, vrand sa trec o baltoaca, am considerat ca-i mai firesc sa ma balacesc in ea. Si culmea, nu pot aduce niciun argument in apararea mea. Rusinea... Atat a mai ramas. Trecutul ne da mereu tarcoale si vrea sa fie bagat in seama. Si noi, fiinte slabe, ne pomenim in mijlocul atator amintiri care ne ranesc sufletul sau ni-l bucura. Poate ca este minunat sa uiti, dar asta inseamna sa nu-ti amintesti in veci de momentele in care iubeai si te simteai iubit, de un dans in ploaie cu persoana draga, de evenimente inaltatoare, sau doar firesti, dar care te-au fericit la momentul respectiv. Dincolo de dorinta de estetic, de bine, exista si acea inclinare a oamenilor de-a retrai si uratul, nefericitul, de a rememora si astfel de imagini din trecut. Poate pentru a face diferenta, poate pentru "asa nu". Poate pentru ca de momentele ce se vor uitate sunt legate altele care merita scrise pe suflet si pastrate ca niste odoare dragi. Inevitabil ne lovim si de pietre cand alergam catre fericire. Dar, cand ajungem la destinatie, avem satisfactia faptului ca am luptat sa trecem peste obstacole, ca nu ne-a fost usor itinerariul. Si-nca ce satisfactie! "Fericirea este sensul si scopul vietii, singura tinta si finalul existentei umane." Aristotel.